Victor Ponta i-a convins pe minerii protestatari de la Roşia Montană să iasă din subteran
Victor Ponta s-a dus duminică la Roşia Montană, ca să discute cu minerii protestatari. "Am venit să-i scoatem de acolo!", a declarat prim-ministrul, potrivit unei postări de pe contul său de Facebook. - See more at: http://stiri.tvr.ro/victor-ponta-i-a-convins-pe-minerii-protestatari-de-la-rosia-montana-sa-iasa-din-subteran_34938_video.html#view
ACTUALIZARE 21.29: Primul-ministru a adăugat că a vrut să îi informeze pe mineri că "şi vocile lor se aud" şi că "au dreptul la un viitor", motiv pentru care le-a promis prezenţa comisiei speciale la Roşia Montană, în aşa fel încât fiecare membru al acesteia să vadă personal situaţia, după care să decidă.
Premierul Ponta, la Roşia Montană Întrebat de ce nu a mers în zonă mai devreme, Ponta a răspuns că duminică a vrut să îi convingă pe mineri să fie luni, în prima zi de şcoală, alături de copiii lor.Totodată, întrebat dacă nu ar fi trebuit să meargă la Roşia Montană şi Crin Antonescu, Ponta a răspuns: "Îi voi spune să vină aici, va fi bine primit. Dacă nu vii aici nu poţi decide asupra vieţii lor", a afirmat Ponta.
De asemenea, Ponta a fost întrebat dacă nu ar fi trebuit să ajungă acolo şi preşedintele Traian Băsescu, iar premierul a răspuns: "Toţi oamenii politici trebuie să vină aici să vadă cu ochii lor şi apoi să voteze".
Unul dintre mineri, întrebat dacă are încredere în promisiunea premierului, a răspuns afirmativ, dar a spus că în cazul în care se va înşela totuşi, minerii vor trece la măsuri extreme. Un altul a declarat că iniţial protestatarii au refuzat propunerea premierului de a ieşi din subteran până la sosirea comisiei, însă după aceea au fost convinşi să renunţe la protest.
La rândul lor, soţiile minerilor ieşiţi la suprafaţă au spus că în zilele în care aceştia au protestat le-a fost "foarte greu".
Premierul Victor Ponta a plecat de la Roşia Montană.
ACTUALIZARE 19.50: Premierul Victor Ponta a ieşit din subteran, la Roşia Montană, împreună cu minerii protestatari.
El a declarat că le-a promis minerilor că membrii comisiei speciale parlamentare care urmează să dezbată legea privind proiectul de la Roşia Montană vor veni la mina din localitate, ca să discute cu minerii, şi că aşa i-a convins să înceteze protestul.
"Le-am promis minerilor că se face Comisia parlamentară şi îi aducem pe toţi din Comisie aici, să vorbească cu ei şi să decidă apoi dacă se face sau nu proiectul. Le-am promis asta şi o să mă ţin de cuvânt.
Mâine trebuie să se ducă cu copiii la şcoală. Trebuie să îi ascultăm pe toţi şi să ne gândim că oamenii aceştia au dreptul la viaţă!", a declarat prim-ministrul, după ieşirea din galerii.
Premierul Victor Ponta a ajuns, duminică seară, la Roşia Montană, pentru a discuta cu minerii care s-au blocat de miercuri în galeria Cătălina - Monuleşti, declară prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer, transmite corespondentul Mediafax.
"Am venit să-i scoatem de acolo!", a declarat prim-ministrul, potrivit unei postări de pe contul său de Facebook.
Premierul Victor Ponta s-a îndreptat către mină însoţit de prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer. Întrebat dacă speră să îi convingă pe minerii blocaţi în subteran să renunţe la protest, Ponta a răspuns: "Sper că da, de aia am venit aici".
Premierul a fost echipat cu costumul specific minerilor care lucrează la Roşia Montană, respectiv caschetă albă, costum verde şi cizme, apoi a coborât în galeria Cătălina-Monuleşti, unde se află minerii protestatari.
Ponta a coborât în mină însoţit de liderul Sindicatului "Viitorul Mineritului" din Roşia Montană, Cristian Albu.
În timp ce premierul se îndrepta spre mină, cele circa două mii de persoane aflate la suprafaţă scandau "Vrem să muncim, nu să cerşim".
La Roşia Montană au mers şi circa 2.000 de persoane din ţară pentru a-şi manifesta solidaritatea cu cei 33 de mineri care protestează, de cinci, respectiv trei zile, în subteran.
Sâmbătă, cei 33 de mineri aflaţi în galeria Cătălina-Monuleşti de la Roşia Montană continuau protestul, refuzând să iasă la suprafaţă, iar unii dintre ei aveau deja probleme de sănătate, precum tensiunea arterială sau glicemia mărită.
Ei s-au arătat decişi să nu suspende protestul până când nu vor discuta cu liderii grupurilor parlamentare sau cu reprezentanţi ai Guvernului.
Ştire în curs de actualizare. - See more at: http://stiri.tvr.ro/victor-ponta-i-a-convins-pe-minerii-protestatari-de-la-rosia-montana-sa-iasa-din-subteran_34938.html#sthash.gumCXRkA.dpuf
Уважаемый посетитель, Вы зашли на сайт как незарегистрированный пользователь. Мы рекомендуем Вам зарегистрироваться либо зайти на сайт под своим именем.